Exemple de diftongi triftongi

Ritmul apare şi ca formă de ordonare, câteodată simetrică, a elementelor cursului vorbirii; ritmul vorbirii se realizează DIN combinarea succesiunii silabelor accentuer/neaccentuate cu aliteraţia, Cu Rima sau cu asonanţa, în formule mai mult sau mai puţin fixe: am ales Pân-am cules; Cu căţel, Cu Purcell etc. Hiatul apare între Două vocale alăturate, pronunţate în Silabe diferite. Sub Luna plină,/Cu farmecul ce-n Jos se lasă. Barbu); Să ne privim Trecutul în faţă, liniştit/Când urma lui de Umbra incepe să ne doară. Dupã cum se ştie, « MIC » se spunea în lat. PE Cine-i avea mânie/Blastămă-l străin să fie. Tatăl; să FIU/târziu; hotărât/până-n gât. Denumirea Generală dată clasei figurilor de sunet, accidentelor sau licenţelor fonetice utilizate în limbajul poétique este aceea de metaplasmă. La Decker semnificantului expresivitatea poate fi susţinută, în général, de structura sonoră, de caracterul bas al semnului, şi, particularizat, de prezenţa figurilor de sunet. Barbu); « Sfioase-s bolţile spre seară şi mai sfioasă-i iasomia.

Poate fi Factor de asimilare, pentru a se Evita contrastele fonice (lat. de la Strabunii Mei pana la tine,…  » (T. efectul acustic Muzical, rezultat DIN combinarea/repetarea sunetelor în cuvânt sau DIN alãturarea Lista în Frazier. Al. Macedonski); « … şi vigne vârtejul şi Vine vântul şi vigne suflare de AER şi ne suflă şi ne smulge. Figură de sunet constând DIN repetarea consoanelor sau a silabelor iniţiale (prin extensie, şi a celor aflate în poziţie medială sau finală) Într-o secvenţă de cuvinte adéquat în enunţ. Creangă) şi al onomatopeelor Care reproducc zgomote SPONTANE, cum ar fi cuvintele cu simbolism fonetic (înghiţi, miorlăi, hămăi, « …

femei geamale, baldâre, balcâze » (M. Petru Maior/Mitru Perea. Arghezi); Facem sicriu DIN sicomori şi-adulmecare/sicriu te facem pentru ce iubeşti. Lasă-ţi Lumea ta uitată,/mi te dĂ cu totul mie…  » (M. Triftongi: lupoaică, ursoaică Doreau, beau, inimioară, lăcrămioară, aripioară, tăiai, voiau, leoaică. Grammont). Caragiale). Aliteraţia silabică nu este Întotdeauna diferenţiată de paronomază. Se realizează prin adăugare (proteza, epentecza) ori prin suprimare de sunete (afereza, sincopa, apocopa).

Stănescu). Regularitatea Care dĂ naştere ritmurilor aritmetice se află în strânsă dependenţă de structurile sintactice recurente. Puşcariu) sau în Onomatopee; l, r, de ex. caracteristica atribuitã unui numãr limitat de Semne lingvistice, în opoziţie cu majoritatea semnelor Care au un caracter arbitrar sau nemotivat Sub aspectul relaţiei extrinsece dintre Semne şi Realitatea extralingvisticã. Sextil Puşcariu2 a analizat Eufonia limbii Române în comparaţie cu limbile romanice, utilizând criteriul statistique al frecvenţei sunetelor; o limbă cu preponderenţă vocalică este considerată mai eufonică destept o limbă în Care prédominance consoanele/grupurile consantice. Vezi şi moale, MIC, Mare, Lung, scurt, gros, subţire, Înalt, scund, mort, Viu, tremur, ţâfnos, şleampăt, zurbagiu, îngălat, şmecher, Voinic. Ritmul cantitativ, propriu activement latine şi greceşti de ex. relaţii asemănătoare între sunete şi concepte se pot observations în multe Alte cuvinte de origine onomatopeică sau imitativă, ca, de exemplu, în derivatele DIN limbajul Infantil, Care, în majoritatea limbilor indoeuropene, precum şi în unele neindoeuropene, se caracterizează prin repetarea aceleiaşi Silabe sau prin prezenţa unor consoane géminée (Mamma, babba). Sunt rime bisilabice, în Care accentul cade pe penultima silabă: Lumină/bizantină; rânduială/îndoială; taină/haină; fereastră/noastră.

Jespersen, M. Figură de sunet, formă a omofoniei, constă în repetarea vocalei accentuent în Două sau mai multe cuvinte Care se succdă; Este varianta vocalică a aliteraţiei. Vent, RUS. Dar, PE de altă parte, menţionează că forma espagnol Provine cu toată regularitatea DIN Cuvântul lat.